sâmbătă, 17 iulie 2010

Ah Doamne!!! Dacă nu s-ar fi terminat kerosenul din rezervorul avionului…ce vacanță am mai fi avut la Dubai !!!

Mă numesc Sorin Hîrțescu, electrician, blogger și mai nou windsurfer.

„M-am gândit eu, într-o vară, să merg în vacanță la hotelul de 7 stele
Burj Al Arab-Dubai din Emiratele Arabe și …
Da…și m-am pregătit de plecare. Mi-am îmbrăcat câinele din dotare la țol festiv, mi-am pus fetița de 3 ani să învețe o poezie pentru recepționeră(am zis că poate îmi dă o cameră mai acătării), apoi m-am îndreptat spre Dacia mea cea nouă din ‘78 și mi-am aruncat nevasta în portbagaj, iar bagajele pe scaunul din dreapta(sau invers…nu mai știu) și am pornit spre București unde îmi țin avionul particular(la noi în Galați parcările de avioane sunt pline).
Ei bine…după ce am facut pe drum 3 pene și am luat 4 amenzi pentru depășire interzisă (am depășit 3 melci și-o babă), am ajuns în sfârșit la avion. Of…românii ăștia !!! Mi-am găsit avionul dezmembrat !!! Dar ce mai contează…eram pregătit și pentru așa ceva.
Scot de prin buzunare niște piese de schimb, nevastă-mea scoate din poșetă un motor cu reacție și plecăm. E adevărat…am uitat să verific dacă am combustibil în rezervor… și în timp ce avionul era în picaj câinele a intrat în panică. După ce l-am potolit amenințându-l că-i scadem rația de mâncare cu 25%, ne-am pus toți parașutele și…am sărit. Norocul nostru că ne-am luat un elan suficient și spre uimirea noastră am aterizat exact în fața ușii de la intrare a hotelului mult visat.
N-am stat să mai calculam care era probabilitatea să avem așa baftă și intrăm cu voioșie îndreptându-ne spre recepție. Acolo surpriză !!! Nu era o recepționeră…era recepționer. Super !!! Aia mică își spune poezia, nevasta îi face un pic ochi dulci și ne-am pricopsit cu cea mai bună cameră din hotel (după spusele lui cel puțin).Probabil era eunuc…pentru că…Pt că…shit (nu stiu ce inseamna dar am vazut prin filme)…shit…shit !!! Când am intrat în cameră am călcat pe un cadavru !!! Ce naiba e asta ??? N-am vrut să fac scandal din prima zi și am scăpat de el aruncându-l de la etajul 13 (nu am avut remușcări căci nu era român și mai era și femeie), apoi m-am indreptat spre baie… Dau gândacii la o parte din calea mea și verific dacă avem apă caldă (un automatism pe care mi l-am format “acasă”), însă ghinion…nu curgea nici măcar apă rece !!! Dar partea bună la acest hotel este că…totul e automatizat. Mi-a răspuns totuși o voce care ma anunță că apa va curge عندما تطير الخنازير (cine e curios ce înseamnă…să încerce cu google translate). Ei…așa mai merge !!! M-am mai liniștit. Nu știam atunci ce înseamnă, dar măcar primisem o lămurire (la noi nici măcar atâta lucru nu primesti). Mă întorc în cameră și după ce căutăm vreo jumătate de ora patul, renunțăm și ne culcăm pe jos. Nu a fost chiar rău, pentru că hotelul era ultramodern și ultradotat…avea gresie montată pe pardoseală.

După 2 zile de somn (eram obosiți de atâtea aventuri) mă trezește un șobolan care ronțăia din urechea mea stângă. Și ce ??? Și așa aveam probleme cu ea. Nelăsând lucrul acesta minor să ne strice ziua…ne indreptăm spre sala de mese. Când colo…stupoare !!! Era ocupată cu un simpozion despre importanța și integrarea pisicilor în societate. Din respect pentru câinele nostru și pentru a nu-i răni sentimentele ne-am dus la cortul special amenajat (pentru noi… desigur) unde am servit o masa copioasă. Felul intâi, ciorbă. Bună…părerea mea. Nu mă intrebati de care, căci nu avea nimic în ea și gust nici atât. Felul doi era excelent (probabil). Păcat că nu era trecut în meniul nostru. Desert…nu știm ce era și nici ce gust avea pentru că țineam așa mult la cățel încât i l-am dat lui. Să-i fie “țărâna ușoară”(deși l-am incinerat la subsolul hotelului), nu știm de la ce i s-a tras că a murit imediat după desert (probabil era bătrân la cei 3 ani ai lui). De tristețe, am hotărât să ne intrerupem prematur minunata noastră vacanța și la ieșirea din hotel am dat nas în nas cu … Băsescu și Boc care veniseră să numere bugetarii din stațiunea Mamaia, din Constanța. Ce? Cum ??? Suntem tot în România ??? Suntem în Mamaia ? Acum se explică totul !!!

Ah Doamne !!! Dacă nu s-ar fi terminat kerosenul din rezervorul avionului…ce vacanță am mai fi avut la Dubai !!!”

Acesta a fost desemnat cel mai bun articol despre Mamaia de către Tiberiu Lovin la concursul Start spre Mamaia 2 organizat pe blog-ul său http://www.reportervirtual.ro/.

Sursa: http://talisman.bule.ro/

2 comentarii:

  1. Oh, uite cum reusiti voi sa faceti din ziua de luni, cea mai urata zi din saptamana pentru cei care sunt inca la serviciu si nu in concediu, o zi absolut superba. Si ma refer din nou la portia de mare pe care ne-o oferiti la aceasta ora, de pe plaja Tomis. Parca si simt briza...

    RăspundețiȘtergere
  2. e chiar tare articolul ;) bv

    RăspundețiȘtergere